Nou în bibliotecă. Book haul 📚📦

Au trecut destul de multe zile de când 2016 și-a făcut apariția. A început bine, chiar mai bine decât mă așteptam. Mie îmi plac surprizele, dar consider că cel mai bun moment este dimineața când abia te ridici din pat tânjind după o băutură caldă, mai ales pe timpul iernii. A nins. Dar nu de Crăciun sau de Anul Nou, ci în noiembrie, așa că sărbătorile de iarnă au fost ușor de confundat cu cele de primăvară. 😲

Cum iarna se lasă greu învinsă, ca de obicei, mă trezesc într-o dimineață cu zăpada în ușă. Și cum nu era de ajuns, aceasta a adus și un elefant alături de ea. Sigur îl cunoașteți, nu intru în detalii. 😉

morethanb00ks_elefant

Ca de obicei, l-am jumulit încât nu au mai rămas decât cărțile, multe cărți, chiar mai multe decât comandasem, adică nouă. Aveam în total treisprezece. Primisem un cadou constând în patru cărți (trei într-un set și una separat), dar și un ceai (cel din imaginea de sus), pentru că elefant cu multe surprize. 👌

Setul de trei cărți (din imaginea a treia de mai jos, fără O inimă neîmblânzită) îl găsiți AICI.

(în ordine, de sus în jos; prima poză; am pus link-uri)

Maestrul și margareta, de Mihail Bulgakov

Oameni, îngeri și demoni, de Lina Moacă

O cale-ngusta spre nordul îndepartat, de Richard Flanagan

Portretul lui Dorian Gray, de Oscar Wilde

Ultimul avanpost, de Lavinia Călina

O inima neîmblanzită, de Linda Howard

Legături de sânge, de Ceridwen Dovey

Ce ne spunem când nu ne vorbim, de Chris Simion

La răscruce de vânturi, de Emily Brontë

Anna Karenina, de Lev Tolstoi (eu am varianta în engleză)

Marea călătorie a lui Amy și Roger, de Morgan Matson

Spulberă-mă, Atingerea lui Juliette, Vol. 1, de Tahereh Mafi

Zeița orezului, de Rani Manicka

 

Mi-am făcut ceaiul, m-am înconjurat de cărți și am început să recitesc pentru a suta oară sinopsis-ul și să privesc fiecare detaliu de pe copertă, alături de mirosul de portocale, uitându-mă pe furiș, din când în când, la fulgii care își ocupau cu grijă locul.

Peace ✌✌ and keep reading 📖 📖 ❕


P.S. : Zilele următoare voi organiza un CONCURS, deci abonați-vă prin e-mail pentru a fi la curent cu noutățile! 😀

4 gânduri despre “Nou în bibliotecă. Book haul 📚📦

  1. Am dat si eu o comanda folosind voucherul minune si acum astept sa vina 😀 Din ce ai tu aici am citit Spulbera-ma si mi-a placut la nebunie (in special stilul autoarei desi unii tocmai pe el il gasesc cu adevarat problematic) si La rascruce de vanturi care si ea mi-a placut extrem de mult, in special personajele care m-au pus in dificultate, le-am iubit si le-am urat in acelasi timp, O buna parte din celelalte sunt pe lista.
    Si mi-am adus aminte, am terminat zilele astea Frankenstein si m-am gandit ca tie chiar ti-ar placea pentru ca are putin din Flori pentru Algernon si acum ca ma gandesc chiar si putin din La racruce de vanturi (la partea cu personajele), ti-o recomand.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s