Recenzie: Ce-am făcut când am tăcut, Andreea Esca

  • Titlu: Ce-am făcut când am tăcut
  • Autor: Andreea Esca
  • Pagini: 218
  • Editura: Humanitas
  • Apariție: 2014
  • Raiting: 5/5

De ce o carte? Și de ce ea, Andreea Esca?

Am văzut multe postări cu persoane care citesc această carte și o cataloghează ca fiind o carte de succes, așa că mi-am cumpărat-o și eu, „să nu rămân în urmă”. Eu, personal, din totdeauna, am considerat-o pe Andreea Esca o femeie dependentă și foarte inteligentă și, citind această carte, m-am convins de acestea și alte calități ale ei.

Poate că unii o au la suflet, sau unii poate o consideră o persoană mondenă la fel ca toate celelalte. Mi-am dat seama de acest lucru după ce, în timp ce  o citeam la școală, în timpul pauzelor, două dintre profesoarele mele au strâmbat din nas la vederea acestei cărți și nu păreau prea încântate de bogata mea „cultură”. Însă, eu începusem deja cartea și intrasem cu adevărat în „jocul” articolelor sale, așa că am considerat observațiile dumnealor ca pe o frustrare că nu-s iubitoare de I. Kant, E. Cioran sau U. Eco.

„Andreea Esca este ştirea României. Sunt generaţii care au crescut cu ea în minte, pe ecranul ProTV. Însă o jurnalistă de ştiri profesionistă nu le vorbeşte oamenilor cu chiar cuvintele ei. Oricât ar fi de ataşantă, trebuie să rămână şi impersonală, să nu lase să se vadă prea mult dincolo de chip şi voce. În cartea aceasta, Andreea Esca simte nevoia să ne spună cuvintele ei. Să ne transmită ştiri despre ea şi despre oameni, altfel decât la televizor. Andreea păşeşte dincoace de ecran, printre noi.“ (Cristian Tudor POPESCU)

„Când un om cu un contur public pronunţat îşi schimbă registrul de comunicare, lumea devine atentă şi curioasă. Andreea Esca îşi asumă riscurile şi, plecând de la microfonul ştirilor, se instalează în faţa computerului. Rezultatul e un autoportret din cuvinte. Ştim, e-adevărat, că autoportretul clasic presupune de obicei o strategie a avuabilului. Artistul îşi alege o postură convingătoare, iar noi, privitorii, îl vedem în primul rând cu ochii lui. Ce-am făcut când am tăcut e un portret atipic, şi asta nu doar fiindcă frazele ţin loc de culori. E atipic şi fiindcă Andreea Esca nu-şi falsifică amintirile şi viaţa. E sinceră, cordială, sensibilă. Preferă să fie autentică în loc să-şi dea cu fard pe viaţă. Îşi păstrează anumite candori şi nu se sustrage nostalgiilor. Scrie neîmpovărată de propriul brand, ci înveselită de gândul că le poate spune şi altora poveşti despre copilărie, adolescenţă şi prima iubire.“ (Radu PARASCHIVESCU)

După ce a devenit colaboratoare permanentă cu revista „The One”, iar mai apoi director al acesteia, cu o rubrică lunară, Andreea Esca și-a adunat articolele de-a lungul anilor și …tadam …uite-o! E aici, suberbă, aș putea spune, pentru noi, „cititorii de rând”. E exact pe suflet.


 

„Nu  știu cum să-i învăț că iertarea are și ea un termen de valabilitate, precum cel de pe pachetul lor de biscuiți, fiindcă eu am aflat asta prea târziu. Și nu știu cum să-i fac să știe, din timp, că pe bunici nu trebuie să-i superi niciodată, pentru că bunicii își iubesc nepoții așa cum nimeni nu-i va mai iubi vreodată. Și nici ei, copiii, nu vor mai putea iubi pe cineva așa cum și-au iubit bunicii.”

ji

Un gând despre “Recenzie: Ce-am făcut când am tăcut, Andreea Esca

  1. Pe mine nu ma tenteaza aceasta carte. Nu am nimic cu Andreea Esca dar nu ma tenteaza cartea ei. Sigur sunt subiectiva, dar nu cred ca merita. Poate este o prejudecata (desi eu nu am prejudecati 🙂 ) dar nu as da bani pe carte.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s