După atât de muuult timp, scriu un nou articol. Și, Oh, Doamne, mă simt ciudat, ca atunci când l-am scris pe primul – silent melancholy moment. Mii de sentimente mă străbat cu viteză maximă, oprindu-se cu furnicături în buricele degetelor care nu se mai opresc din scris.
Spun nu, țip cât pot de tare Da, mă simt din nou acasă. Abia acum realizez cât de dor îmi era de sunetul tastelor, să stau să verific ce am scris de n ori, cât de mult mi-a lipsit blogul, scrisul, VOI. Abia acum mi-am dat seama că au trecut aproape două luni de când nu am mai postat nimic aici, dar despre schimbări, ce s-a mai întâmplat și toate acestea voi vorbi în următoarea postare care va urma cât de curând, căci trebuie să recuperez, zic și eu.
Dacă tot ați ajuns până aici, vă voi spune un mic secret. Dar să nu îl mai spuneți la nimeni! Astăzi sau în zilele ce vor urma, va apărea o serie de articole pe blog, iar în unele vor fi strecurate și mici concursuri, deci pregătiți-vă să curgă cu premii. Glumesc … va curge cu multe cărți.
Dacă v-am lipsit cât de puțin și dacă doriți ca ceilalți „să nu afle” de concurs, atunci distribuiți această postare pe orice rețea de socializare doriți.
P.s. : Dacă aveți întrebări, propuneri sau vreți să spuneți ceva, eu aștept cu drag comentariile voastre în secțiunea de mai jos ⬇ 😀
Cu voi a fost Ștef, iar până la următorul articol
Peace ✌✌ and keep reading 📖 ❕
&
Welcome back! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine ai revenit!!! Am vazut ca ai lipsit dar mi-am spus ca esti in concediu 🙂 .
Vad un format nou al blogului. Imi place 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult, pentru tot!!! ❤
ApreciazăApreciază
Chiar ma intrebam unde ai disparut. Abia astept urmatorul articol :*
a big welcome back hug
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤ :* hug too
ApreciazăApreciază