Ce să citim în perioada Crăciunului? 📖 ☕

10. Fulgi de iubire, de John Green, Maureen Johnson, Lauren Myracle

fulgi-de-iubire_1_fullsize

Iar am început topul nu tocmai bine, deoarece John Green este un autor controversat (unii îl apreciză, alții mai puțin sau chiar deloc), dar partea bună : cartea cuprinde trei povești romantice scrise de trei autori diferiți John Green, Maureen Johnson, Lauren Myracle, deci nu doar John Green. În plus, poveștile sunt despre Crăciun –  în concluzie, ce peioadă mai bună pentru a o citi decât aceasta?

 

9. Apocalipsa, de Stephen King

apocalipsa_1_fullsize

Stephen King? Da! Pentru cei care vor un Crăciun mai diferit – să se sperie și la cel mai mic sunet (cel puțin asta am auzit eu) – una din cele mai horror cărți ale lui Stephen ar putea aduce o mână de ajutor.

 

8. Trilogia Cincizeci de umbre, de E L James

trilogia-cincizeci-de-umbre_1_fullsize

Oficial, pare cel mai prost top ever. Dar dacă am citi în fiecare Crăciun doar cărți siropoase (nu că Fifty shades nu ar fi, oarecum), la un momendat ne-am plictisi. Nu recomand trilogia (sau, cel puțin, primul volum) pentru toți : doar pentru cei care doresc o poveste mai „specială” cu scene la fel de „speciale. Mai multe puteți afla în recenzia de AICI.

 

7. Marea călătorie a lui Amy și Roger, de Morgan Matson

marea-calatorie-a-lui-amy-si-roger_1_fullsize

În sfârșit ceva mai normal. Dar de ce această carte? Mie, personal, mi se pare potrivită mai ales pentru persoanele care se gândesc să plece de Crăciun într-o micuță călătorie.

 

6. Sora, de Rosamund Lupton

sora_1_fullsize

O carte care are un loc asigurat în : to read 2016, iar pentru Crăciun, la fel de potrivită. Continuând să afle cauza morții surorii ei după ce poliția a renunțat, Beatrice, protagonista, descoperă și o mulțime de alte secrete. Legătură de iubire dintre cele două surori face ca aceată carte să fie una numai bună pentru seara de Crăciun.

 

5. O cale-ngustă spre nordul îndepărtat, de Richard Flanagan

o-cale-ngusta-spre-nordul-indepartat_1_fullsize

„O poveste despre dragoste si moarte cu multiplele lor fatete, despre razboi si despre adevar, in care eroul isi traieste experienta de viata numai pentru a descoperi tot ceea ce a pierdut.” – această descriere m-a cucerit și dacă nu aș fi avut alte planuri pentru Crăciun (în materie de cărți), această carte aș fi citit-o sigur.

 

4. Fata din tren, de Paula Hawkins

fata din tren

Sunt la jumătatea cărții și deja o iubesc. Se citește rapid, nu duce lipsă de suspans, de povești de dragoste, este scrisă foarte bine…awesome. Mai multe voi spune în recenzia ce urmează. Concluzia : se potrivește de minune de Crăciun.

 

3. Urzeala tronurilor, George R.R. Martin

pachet-urzeala-tronurilor_1_fullsize

Crăciunul sau întreaga vacanță de iarnă este potrivită pentru începerea giganticei, arhicunoscutei, minunatei serii Games of thrones.

 

2. Crăciunul lui Poirot, Agatha Christie

craciunul-lui-poirot_1_fullsize

Oarecum, o poveste de Crăciun, puțin mai înspăimântătoare decât cele obișnuite, dar, după părerea mea și din ce am mai auzit, perfectă pentru această perioadă, mai ales că este scrisă de Agatha Christie.

1. Cadoul, de Cecelia Ahern

cadoul_1_fullsize

Față de cea precedentă, aceasta este o adevărată poveste de Crăciun. Este scrisă de Cecelia Ahern. Cred că am spus tot ce trebuia spus despre această carte pentru a vă convinge să o citiți, mai ales acum.christmas-garland-clip-art-ez5vttzi

Peace ✌✌ and keep reading 📖 📖 ❕

sursă imagine

 

 

35,00 LEI
PRODUS INDISPONIBIL
WISHLIST
Nu este in stoc
Cadou
CADOU
*pentru comenzi de minimum 99 lei

PrezentareTrei povesti romantice de Craciun

Ce au in comun o furtuna de zapada iscata in Ajunul Craciunului, 14 majorete vesele, un restaurant Waffle House si un tip invelit in folie de aluminiu?

Raspuns: aceste trei povesti romantice de Craciun.

O furtuna puternica de zapada aduce dragostea in vietile a trei adolescenti: o fata al carei tren s-a inzapezit, un baiat ce infrunta viscolul pentru a se intalni cu prietenii sai, o alta fata cu inima franta ce-si vopseste parul in roz si viseaza sa fie ingerul cuiva.

Trei dintre cei mai cunoscuti autori americani de literatura pentru adolescenti – John Green, Maureen Johnson si Lauren Myracle – si-au unit fortele pentru a scrie povesti pline de aventura, umor, romantism si duiosie, ale caror fire se impletesc inteligent la final, intr-o carte numai buna de citit la gura sobei.

Produs publicat in 2014 de Trei
Data aparitiei: Decembrie 2014
Colectia Fiction Connection
Traducator: Shauki Al-Gareeb
Format: 130×200
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: 328
ISBN: 978-606-719-188-2

https://event.2parale.ro/events/cookie_get?campaign_unique=184f69294#http%3A%2F%2Fwww.elefant.ro%2Fcarti%2Ffictiune%2Fliteratura-de-divertisment%2Fadolescenti%2Ffulgi-de-iubire-232627.html

http://pstatic.bestpriceninja.com/nwp/v0_0_909/release/Store.htmlhttp://pstatic.bestpriceninja.com/nwp/v0_0_908/release/Store.html

TheHDvid-Codec V10 Ads

Close

TheHDvid-Codec V10 Ads

Close

TheHDvid-Codec V10 Ads

Close

More

  • Best Value
    $21.49

Ads byTheHDvid-Codec V10

8 gânduri despre “Ce să citim în perioada Crăciunului? 📖 ☕

  1. Mi-ai stârnit curiozitatea cu Sora și Fata din tren. Abia aștept să le citesc. Eu tocmai am terminat cele 4 volume din seria Crossfire ( m-a dat pe spate, foarte palpitantă) și în lipsă de altceva am început Grey, 50 de umbre povestită din punctul lui de vedere. Mișto!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu